Cataleas Poveste
Ne-am avut decât unii pe alții … ❤️
Împreună cu frații și surorile mele, stăteam pe terenul unei fabrici abandonate. Am așteptat. Am strigat. Am sperat că mama noastră se va întoarce. Cu fiecare minut, speranța creștea. Dar nu s-a întors.
Nopțile erau lungi și pline de teamă. Ne aveam doar unii pe alții – trupurile noastre mici, ghemuite unul lângă altul, ca frigul și frica să fie puțin mai ușor de îndurat.
Apoi au venit niște oameni. Pentru noi a fost ca un mic miracol. Mâini calde, voci blânde și, pentru prima dată, sentimentul că suntem în siguranță. M-am strâns tare lângă frații și surorile mele și am crezut: Acum începe noua noastră viață.
Astăzi stăm împreună într-o cușcă la adăpost. Stăm lipiți unii de alții, ne împărțim căldura și ne dăm curaj reciproc. Îngrijitorii vin regulat, au grijă de noi, ne dau de mâncare și, uneori, o mână mângâie cu multă grijă blana mea.
Aceste mici momente înseamnă enorm pentru mine. Dar se termină mereu prea repede.
Eu sunt Catalea și îmi doresc atât de mult ca, într-o zi, propria mea familie să stea în fața mea. Oameni care să nu mă mai abandoneze. Oameni care să-mi arate cât de frumoasă poate fi viața unui câine.
Poate că tu ești chiar omul pe care l-am așteptat tot timpul. ❤️
Sunt pregătită să-mi dăruiesc inimioara. Pentru totdeauna. 🐾❤️
A ta, Catalea 🐾
